RSS

„Pe tine te iert!”

06 Apr

Cu greu m-am hotărât să merg la examenul pentru Didactica limbii române; aveam la dispoziție aproape două zile ca să mă pregătesc. Dacă aș fi amânat însemna să mă încarc cu examene în sesiunea de restanțe în care deja aveam altele planificate.

Examenul era oral și consta în prezentarea unui dosar realizat în echipă. Întrucât era târziu și nu aveam timp să mă documentez singură, am fost oarecum constrânsă de împrejurări să accept ceea ce mi-a propus o colegă să lucrăm, și anume despre poezia lui Ion Barbu. Mi-era teamă să mă apropii de acest poet încă din anii trecuți, fiind dificil de înțeles… Acum însă, mi-am zis că trebuie să am încredere în Dumnezeu, că El va putea să lucreze indiferent ce poet aș fi ales pentru dosar.

75f999231d_barbu1Astfel, am mers la colega mea să discutăm. O parte a dosarului – planul de lecție – trebuia să se facă individual; restul (analiza unor manuale în care apăreau poezii de Ion Barbu, analiza programelor, propunere de text critic și justificare) presupunea muncă în echipă. Colega mea se documentase, a selectat fragmente din manuale și a găsit două texte critice bune pe care le-am și împărțit.

Totuși, era mult și trebuia să lucrăm serios, întrucât profesoara noastră avea exigențe mari (și pe bună dreptate le avea, întrucât cursurile și stilul ei de predare erau impecabile, cu toții o prețuiam pentru aceasta).

Îmi amintesc că examenul era sâmbăta. Vinerea aceea am mai și pierdut vremea, deși un prieten profesor m-a ajutat cu o structură pentru planul de lecție. Din pricina proastei organizări si a lenii, nu l-am finalizat… L-am făcut pe acest om să-și mai și piardă vremea cu mine.

Vineri seara, am mers să mă rog înaintea înaintea icoanei Maicii Domnului în bisericuța din campusul universitar. I-am cerut ocrotire și putere ca măcar să fac ceea ce îi făgăduisem colegei mele. Sâmbăta pe ultima sută de metri am încercat să dau documentului pentru portofoliu o formă cât de cât prezentabilă. Mă rugasem Maicii Domnului cu disperarea omului care se agață de ultima nădejde.

Examenul începea la ora 12. Era deja 12 și eu încă scriam. Am hotărât împreună cu colega mea să ne întânim la 12:30, întrucât ne gândeam că vor prezenta alți colegi înaintea noastră. Amândouă eram stresate și încercam să ne păstrăm calmul. Am ajuns la facultate în jur de ora 13.

Am așteptat apoi mult până am prezentat. În tot acest timp, mă rugam Maicii Domnului să nu-mi piară nădejdea. Nu aveam planul de lecție care reprezenta o parte esențială a dosarului…paramythia-vatoped

Ne-a venit rândul, am spus ce aveam de spus. Profesoara nu ne-a întrerupt deloc discursul, deși lucrul acesta nu se întâmplase la ceilalți colegi; pe ei îi întreba tot felul de detalii și avea o atitudine oarecum circumspectă. La sfârșit ne-a întrebat dacă vrem să mai adăugăm ceva, dar noi n-am mai răspuns nimic. După noi, urma să prezinte și ultima grupă.

Abia după ce s-a terminat totul am mers la profesoară și i-am spus: „Știți, vă rog să mă iertați, eu nu am făcut planul de lecție. Nu este în dosar. Nu știu cum să procedăm… Eventual aș putea să-l aduc în restanță?”.

Atunci, s-a uitat la mine cu multă blândețe și a zis: „Dar nu-l mai face. Pe tine te iert”. Până în acea clipă stătusem într-o încordare teribilă, eram plină de frici, de oboseală și mă aflam în pragul cârtelii. Când am auzit cuvintele ei, inima mi s-a înmuiat cum se înmoaie pământul după ploaie. Mă gândeam la pilda datornicului nemilostiv și la dragostea Maicii Domnului.

Ana-Maria, Cluj-Napoca

 
Leave a comment

Posted by on 04/06/2014 in Maica Domnului

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: