RSS

Nici măcar o singură restanță

22 Feb

Nu știu dacă pentru alții ceea ce mi s-a întâmplat mie este o minune, nici eu nu mi-am dat seama în acele clipe, dar citind mărturisirile de pe site am considerat că trebuie să povestesc și eu cum m-au ajutat sfinții, Maica Domnului și Dumnezeu la examene și în diferite alte împrejurări.

Am absolvit Facultatea de Matematică din Iași în 2012. Examenele au fost foarte grele pentru mine. Cu toate că mă pregăteam și învățam cât puteam de mult, niciodată nu mă simțeam îndeajuns de pregătită și sigură pe mine ca să pot să afirm că am să trec cu brio. Blackboard with mathematics sketches - vector illustration

Așa că, înainte de fiecare examen, am citit paraclisele Maicii Domnului, am mers și m-am închinat ori la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, ori la moaștele Sfântului Nectarie (din biserica închinată lui ce se află în cartierul Alexandru cel Bun). Am citit acatistele acestora, iar ei nu m-au uitat și m-au ajutat la fiecare examen.

În cei 3 ani de facultate am reușit cu ajutorul sfinților și al Maicii Domnului să promovez toate examenele, fără să am nici măcar o singură restanță. M-am rugat Sfintei Parascheva să mă ajute să fac o operație de care aveam nevoie, iar ea mi-a răspuns, alături de Maica Domnului. Bunul Dumnezeu a rânduit astfel ca operația să iasă bine.

Relația mea cu Biserica în momentul în care am trăit minunile era una destul de rece. Mergeam la biserică, credeam în Dumnezeu și în sfinți, mă rugam când aveam nevoie de ajutor, însă viața mea era păcătoasă. Nu mă spovedisem de mult…

Acum am început să mă spovedesc și încerc să trăiesc cât mai corect. Sper ca Bunului Dumnezeu să-i fie milă de mine, să mă aducă pe calea pocăinței și să-mi încălzească inima împietrită din pricina prea multor păcate…

Maria, Iași

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: