RSS

Am devenit șef de promoție

19 Dec

Ceea ce cred e că degeaba înveți înainte de un examen, dacă nu ceri ajutorul lui Dumnezeu. Eu înainte de fiecare examen sau lucrare mă rugam Sfântului Anton de Padova, care pot spune că mi-a fost alături în toate momentele de încercare ale vieții mele.

Nu a fost dată când să nu fi fost auzit. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate, ivindu-se imediat. Și astfel, cu ajutorul Sfântului Anton, dar și al celorlalți sfinți pe care îi imploram să se roage pentrut mine (Maica Domnului, Sfânta Parascheva, Sfânta Chiriachi, Sfânta Hildegard, Sfinții Arhangheli etc.) am reușit să termin o facultate destul de grea, fiind șef de promoție.

La rugăciunile sfinților s-au adăugat și cele ale preoților la care dădeam câte un acatist, cerându-le să pună o vorbă bună la Cel de Sus. Lui Dumnezeu și tuturor celor ce se roagă pentru noi trebuie să le fim recunoscători. Examenele nu sunt decât un fir de praf pe lângă ce ne așteaptă: o misiune de îndeplinit pe pământ, urmată de dreapta judecată a Mântuitorului.

Să ne rugăm pentru toate și să ne străduim să fim cât mai buni creștini!

Tars, Comentariu la mărturia „Luminarea minții”

Advertisements
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: