RSS

Luminarea minţii

30 Jul

luminarea mintiiAcum câteva zile am avut și eu examenele pentru intrarea la liceu. I-am promis lui Dumnezeu că voi scrie mărturia mea despre marele ajutor pe care mi l-a dat. Pe Internet am citit un articol despre ce trebuie să faci înainte de examen, așa că m-am spovedit și m-am împărtășit.

Părintele duhovnic mi-a dat, duminica după slujbă, un mic pachețel pe care mi-a spus să-l țin cu mare grijă astfel încât să nu cadă firimituri. Înăuntru era o bucățică de pâine, dar îmi este greu să explic ce era cu ea. Știu doar că era din “părticele”.

Revenind la povestea mea, în ziua dinaintea examenului la română m-a ajutat Dumnezeu și am ajuns la Mănăstirea de la Slănic, unde am așteptat câteva ore pentru a vorbi cu Părintele.

Sf Mc TeclaÎntre timp, am stat într-o cameră destinată oaspeților, unde am citit acatiste si rugăciuni adresate Sfântului Duh, Maicii Domnului și mai multor sfinți: Sfântului Nicolae, Sfintei Tecla (cea mai dragă mie), Sfântului Nectarie, Sfântului Spiridon, Părintelui Ilie Lăcătușu, Sfântului Efrem cel Nou, Sfântului Gheorghe Purtătorul de biruință.

Trebuie mentionat faptul că am citit Paraclisul Maicii Domnului timp de 40 de zile, iar timp de 9 zile Acatistul Sfântului Ilie Lacatușu și Acatistul Sfântului Duh. Totodată, am citit de multe ori rugăciunea Sfântului Tadeu.

Înainte de examenul la matematică, am mers la Curtea de Argeș la Sfânta Filofteia, precum și la locul “Șapte Izvoare” (Biserica Izvoarelor de Leac, jud. Argeș).Sf Filofteia8

Rezultatul surprinzător a venit: 10 la matematică (unde eu nu mă descurcam și speram pentru un 9 și ceva),  9,30 la română (unde se pare că am nimerit un corector mai exigent). Ambele note sunt foarte mari și m-au bucurat deosebit de mult, mai ales cea de la matematica, unde nimeni nu se aștepta.

În timpul examenelor, am simțit cum mi se ridică un val de pe creier (simțeam viu această lucrare) și eram extrem de concentrată. Cu siguranță, aceasta este o mare minune și Îi mulțumesc lui Dumnezeu că S-a milostivit de mine, precum și tuturor Sfinților care mi-au ascultat rugăciunile.

Diana M.

Advertisements
 

4 responses to “Luminarea minţii

  1. Elena

    08/02/2013 at 2:09 PM

    La fel si pe mine,tot la admiterea in liceu.Am fost ajutata de Maica Domnului,Sf. Efrem,Sf.Parascheva,Sf. Imparati Constantin si Elena,Sf.Nicolae si Sf. Nectarie,ei s-au rugat la Dumnezeu pentru mine.Nu mi-a fost frica si am reusit sa iau note mari la ambele obiecte.Cu ajutorul lor am intrat la liceul la care am dorit,la cel mai bun din oras.Multumesc Doamne,pentru tot ajutorul pe care mi-l oferi,zi de zi!

     
  2. tars

    12/09/2013 at 8:48 AM

    Ceea ce cred e ca degeaba inveti inainte de un examen, daca nu ceri ajutorul lui Dumnezeu. Eu inainte de fiecare examen sau lucrare ma rugam Sfantului Anton de Padova, care pot spune ca mi-a fost alaturi in toate momentele de incercare ale vietii mele. Nu a fost data cand sa nu fi fost auzit. Rezultatele nu s-au lasat asteptate, aparand imediat. Si astfel, cu ajutorul Sfantului Anton, dar si al celorlalti Sfinti pe care ii imploram sa se roage pt mine (Maica Domnului, Sf. Parascheva, Sf. Chiriachi, Sf. Hildegard, Sf. Arhangheli etc.) am reusit sa termin o facultate destul de grea, fiind sef de promotie. La rugagiunile Sfintilor s-au adaugat si rugaciunile preotilor la care dadeam cate un acatist sau pe care ii rugam “sa puna o vorba buna la Cel de Sus”. Lui Dumnezeu si tuturor celor ce se roaga pt noi, trebuie sa le fim recunoscatori. Examenele nu sunt decat un fir de praf pe langa ce ne asteapta: o misiune de indeplinit pe pamant, urmata de o judecata dreapta din partea Mantuitorului. Sa ne rugam pentru toate si sa ne straduim sa fim cat mai buni crestini! Doamne ajuta!

     
  3. Andreea

    05/10/2014 at 2:52 PM

    Si pe mine Sfinţii m-au ajutat la examene

     
  4. Andreea

    06/19/2014 at 12:55 PM

    Părintele Ilie m-a ajutat şi am luat bilingvele la engleză şi la germană.

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: