RSS

Rugăciunea mamei atrage reuşita copilului

30 Apr

Citisem cu ceva vreme în urmă despre minunile pe care Sfântul Efrem le-a făcut pentru copii şi mi-am adus aminte de el… când am avut nevoie, văzând acest site. Sfântul Efrem m-a ajutat împreună cu Maica Domnului şi Sfinţii Nicolae, Ioan Rusul şi Nectarie.

Anul trecut, fiul meu a participat la o Balcaniadă, în urma căreia a primit oferta de a învăţa gratuit într-un liceu particular. Condiţia ca să îşi păstreze această gratuitate pentru anul ce vine era ca în acest an să obţină un loc între primele 10 la o olimpiadă naţională. La vremea aceea, ni s-a părut relativ uşor. Ne gândeam că poate n-o să fie primul, poate nici printe primii cinci, dar între primii zece tot ar trebui să fie!

Pe lângă matematică, băiatul meu a fost la toate pregătirile organizate în liceu şi la o materie la care avusese succes, alergând de la una la alta şi obosind peste măsură. Surpriza a fost că la sfârşit nu s-a mai calificat la naţională! Eram dezorientaţi şi îndureraţi.

Am căutat să nu dăm prea mare importanţă acestei ratări (deşi era „negru la faţă de supărare“ – atunci am văzut ce înseamnă expresia) ca să se poată aduna, căci săptămâna următoare urma calificarea la naţionala de matematică. Mi-am dat seama că asta era împlinirea unei părţi din dorinţa mea, că necalificarea era o condiţie să se ocupe mai mult de matematică, altfel ar fi ales cealaltă disciplină, unde se simţea mai sigur pe el. Mă simţeam responsabilă pentru această ratare şi eram tensionată, întrebându-mă dacă şi cealaltă parte a rugăminţii mele se va împlini.

S-a calificat pe un loc bun, dar emoţiile cele mari de-abia acum începeau. Concurenţa e acerbă, copiii se pregăteau cu seriozitate şi mult efort, de ani de zile. Băiatul meu avea doar pregătirea de la ore şi temele (nu prea multe) pe care le primea la şcoală. Fără Dumnezeu, era greu să-mi imaginez o clasare finală între primii 10! Şi cum fără îndoială nu se putea, atunci mi-am zis că altădată trebuie să fiu atentă ce îmi doresc!

M-am întors cu disperare la sfinţii mei, care m-au ajutat şi în alte rânduri (am intrat la facultate, după cum am rugat-o pe Maica Domnului, fix cu acea medie care îmi permitea să primesc bursă, nici o sutime în plus sau în minus).

Image

Deşi eram foarte obosiţi din cauza emoţiilor şi a nopţilor nedormite, iar băiatul ratează concursurile când e obosit, deşi eram atât de îngrijoraţi, sfinţii nu ne-au lăsat şi băiatul a avut o clasare foarte bună. Şi da, va putea rămâne cu fruntea sus în liceu, şi ce mare bucurie, atât pentru clasare (locul 6-7 la egalitate cu un alt băiat), cât mai ales pentru că Dumnezeu nu ne-a trecut cu vederea.

Mulţumesc sfinţilor noştri!

Lucreţia

P.S. Am văzut la olimpiadă copii purtând cruciuliţă, am auzit un altul (care s-a şi clasat primul în anul lui de studiu) că mergea să se închine în acel oraş la sfinte moaşte, iar când ne-am strâns înaintea uneia dintre probe, se simţea miros de mir, semn că şi alţii ceruseră ajutor. Cu siguranţă copiii nu vor uita ajutorul primit şi îl vor purta pe Dumnezeu în suflet!

Advertisements
 
 

One response to “Rugăciunea mamei atrage reuşita copilului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: