RSS

Un examen, două minuni

04 Mar

Ţin să mulţumesc pentru postarea mărturiei “Etapa abstractă”, pentru că, la scurtă vreme de la citirea ei, am avut şi eu un examen la limba română, materie la care am fost bună dintotdeauna cu darul lui Dumnezeu, deci nu puteam accepta ideea de a lua o nota ruşinoasă, ori, mai rău, de a pica examenul – ceea ce ar fi fost posibil deoarece nu-mi finalizasem portofoliul, fără de care teoretic nu se putea intra în examen.

Cu o zi înainte de examen aveam finalizate doar 3 teme din 12 şi nici partea teoretică nu o stăpâneam prea bine. Aşa că în noaptea respectivă am dormit doar o oră, pe perioada nopţii reuşind să mai avansez cu încă  2 teme.

Aşadar, aveam în final mai puţin de jumătate din necesar (nu îmi mai găseam nicăieri în casă şi nici în locul de depozitare a caietelor vechi nici un caiet sau carte ajutătoare din liceu, din perioada pregătirii pentru bacalaureat), astfel încât a trebuit să fac totul bazându-mă doar pe cunoştinţele mele. Nici măcar internetul nu mă prea putea ajuta la temele respective şi oricum era nevoie de multă muncă pentru fiecare temă în parte.

Aşa se face că m-am dus la examen cu 5 teme din 12 şi cu partea teoretică insuficient aprofundată, dar cu gândul că măcar să văd cum va decurge în cazul colegilor, neştiind dacă eu voi putea intra să dau examenul din moment ce nu aveam portofoliul complet.

marele-mucenic-din-nea-makri-grecia-sfantul-efrem-cel-nouDar pentru că mai erau vreo 2 persoane în situaţia mea, am predat şi eu portofoliul aşa cum era. Înainte de asta m-am rugat la Maica Domnului, Sf. Efrem cel Nou, Sf. Nectarie, Sf. Nicolae, Sf. Serafim de Sarov si la Sf. Inger păzitor să mă ajute, să facă o minune.

Nu ştiu de ce, doar Sfântului Efrem cel Nou i-am promis ceva în schimbul ajutorului, de aceea tind să cred că am avut parte de intervenţia sa minunată. Deşi întrebările au fost multe şi grele, cu ajutorul sfinţilor am luat o notă mare.

Însă nota finală avea să fie anunţată abia în urma citirii portofoliilor de către doamna profesoară. Aici a fost săvârşită o noua minune, întrucât, în ciuda portofoliului incomplet, nota mea nu a fost modificată, cu toate că pe colegii care nu au prezentat deloc potofoliul i-a picat, indiferent de nota luată la examen, iar altora dintre cei care aveau portofoliul incomplet, aşa ca mine, le-a scăzut trei puncte din nota de examen.

Mare este Dumnezeu întru sfinţii Săi!

Danina

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on 03/04/2013 in Sfântul Efrem cel Nou

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: