RSS

Sfântul Nicolae licenţiat în Limba şi literatura spaniolă

12 Sep


Cei trei ani în care am studiat Limba şi literatura spaniolă au trecut pe nerăsuflate, bucurii sau tristeţi, toate au purtat pecetea minunilor dăruite de Dumnezeu prin sfinţii Săi dragi. Examenele grele, sesiunile interminabile au ajuns în punctul lor final: licenţa.

Anul acesta s-a întâmplat ca licenţa să conțină două probe. Pregătirea pentru acestea mă conducea spre aceleași locuri: sala de lectură sau biblioteca, și se sonda cu multe ore de studiu, multe ore de nesomn, dar și mai multe rugăciuni.

Cu ajutorul Măicuţei Domnului am căpătat putere de muncă şi terminând de redactat teza de licenţă, mă îndreptam acum spre o săptămână de pregătire intensă pentru examenul scris. Oboseala îşi spunea cuvântul cu fiecare zi care trecea, însă am reuşit să acumulez cât mai multă informaţie pentru a promova acest examen.

Chiar dacă niciodată nu sunt mulţumită de mine, acum cu atât mai puţin; părea că toate puterile mi s-au epuizat, de răbdare nici nu se mai punea problema, se evaporase de mult. Cu toate că eram în pragul deznădejdii, Măicuţa nu m-a lăsat, am reuşit să mă mobilizez şi să mă liniştesc, evitând, astfel, un blocaj al cunoştinţelor.

Aşteptând să primesc subiectele, mă tot rugam Măicuţei Domnului, Sfântului Efrem şi Sfântului Nicolae să mă lumineze să termin cu bine. Relativ încet şi cu răbdare am trecut peste prima şi a doua parte de subiecte, însă mai rămăsese partea de literatură unde trebuia să comentez un paragraf dintr-o operă literară.

Pierdusem destul de mult timp cu detaliile contextului istoric şi cultural şi nu atinsesem punctele esenţiale ale comentariului. Intrasem, deci, într-o criză de timp, nu ştiam cum să scriu mai repede, cum să interpretez textul, nu mă mai puteam concentra.

Am apucat să citesc printre rânduri paragraful şi să comentez pe scurt ce ştiam deja din operă. În scurt timp a venit una dintre doamnele profesoare care ne supravegheau şi a cerut foile de examen fără ca eu să termin comentariul.

N-am mai ştiut ce să scriu, cum să reacţionez, mă rugam doar Sfântului Nicolae să le dea gând bun celor care corectau examenele noastre, să nu ne sancţioneze aşa de rău pentru toate greşelile.

Eram supărată că nu apucasem să-mi închei ideea, dar nădăjduiam că va fi după voia Domnului. În sine mea păstram liniştea resemnării, mă gândeam că o să fiu punctată mai puţin pentru ultima parte.

Rezultatele au fost afişate chiar în aceeaşi zi, şi, incredibil! Sfântul Nicolae a terminat el subiectul de literatură pentru că punctajul la acea parte a fost maxim. Uimirea a fost uriaşă. Cum se poate ca un subiect neterminat să fie punctat cu nota maximă? De necrezut, dar totuși adevărat!

Nu am nici o îndoială că Sfântul Nicolae a terminat comentariul, că a făcut posibilă această notă! Mulţumesc Sfinte Nicolae! Slavă Ție Doamne, Slavă Ţie!

Andreea, Cluj-Napoca, 2012

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: