RSS

Nu e drept… și totuși…

11 Aug

Anul acesta am susținut examenul de bacalaureat, nu fără emoții, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfinților Săi, l-am trecut cu bine. Dintotdeauna m-a speriat ideea de BAC, mi se părea ceva foarte greu și extrem de important. Mă rugam să iau note mari înainte de fiecare examen Maicii Domnului și Sfântului Nectarie. 

Pentru examenul la Limba și literatura română am încercat să învăț tot, dar nu am reușit să rețin foarte bine decât câteva subiecte, printre care și comentariul la poezia Luceafărul. M-am rugat mult să pice ceva ce învățasem și chiar s-a întâmplat. Însă, find o fire care se panichează din orice, am fost cam dezamăgită de lucrarea mea și mă gândeam că o să iau nota 7.

La Istorie, unde știam cel mai bine, din nou m-a ajutat Dumnezeu și a picat o lecție pe care o știam și m-a luminat cum să-mi aștern ideile pe hârtie. Dar gânduri paranoice mă bombardau, făcându-mă să cred că sigur am greșit eu pe undeva, nu se poate să fi scris totul bine, undeva o să-mi scadă.

Am trecut și peste aceste încercări, a venit examenul la Geografie, materia mea preferată. Aici am dat-o în bară rău de tot, am greșit la niște lucruri prostești pe care în mod normal le-aș fi rezolvat bine. Probabil că stresul și-a spus cuvântul. Dar ce să mai spun, am fost distrusă, am ajuns acasă și am plâns toată ziua.

Mă gândeam că nu e drept că l-am rugat pe Dumnezeu atât de mult să mă ajute și nici măcar nu m-a ascultat. Dacă m-ar fi ascultat, aș fi făcut lucrări bune.

O stare de deznădejde mă cuprinsese, deja vedeam niște note dezastruoase. Atunci am început să mă rog să-mi dea Domnul niște corectori îngăduitori, era ultima mea speranță.

Dar în ziua aflării rezultatelor, mare mi-a fost surpriza când am văzut ce note am luat. O notă gigantică la Română, 10 la Istorie și mult peste așteptări la Geografie.

Am stat și m-am gândit pe urmă că Dumnezeu mi-a dat putere de la început să scriu lucrări bune, dar m-a lăsat să cred că am făcut totul varză ca să mă rog și mai mult. Sau chiar am făcut totul varză, dar prin intermediul corectorilor, Dumnezeu mi-a demonstrat că la El totul e posibil.

Oricare din aceste două variante a fost, cert e că Dumnezeu a făcut 3 minuni mari cu mine! Mulțumesc Ție, Doamne!

Patricia E.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: