RSS

Cu Maica Domnului la Rezidenţiat

27 Jun

Întotdeauna am avut o reticenţă în a mă ruga pentru a-mi lua examenele. Mi se părea că acestea sunt lucruri omeneşti, prea omeneşti pentru a-l deranja pe Dumnezeu, lucruri cu care m-am descurcat onorabil de-a lungul anilor fără să mă dau peste cap. S-a rânduit ca în toţi cei şase ani de facultate să am bursă şi să fiu repartizată în cămin tip garsonieră.

De fapt, eram mândră şi Îi ziceam tacit Domnului: „Tu, Doamne, ajută-mă să îmi aranjez viaţa astfel încât să intru în Împărăţie, să crească sufletul meu. Cu examenele e suficient că mi-ai dat un intelect acceptabil. De la muncă nu mă dau înapoi şi cu sudoarea mea o să îmi dobândesc notele”.

Şi m-a lăsat Domnul uneori singură-singurică în faţa anumitor profesori care la momentul potrivit m-au smerit exemplar! (lucru nereflectat neapărat în note, ci în orgoliul meu sângerând şi în umilirea pe care eu, cea mare şi tare, a trebuit să o sufăr în faţa colegilor).

A venit şi anul VI. Vântul bătea aspru din faţă aducând tot timpul în mintea mea şi a colegilor mei spaima REZIDENŢIATULUI. La medicină dacă nu iei rezidenţiatul eşti „fiul ploii”, şomer cu şase ani de facultate.

Auzeam constant de colegi mai mari foarte buni în timpul anilor, care au picat acest examen şi ulterior mi-am dat seama de ce. Nu e vorba neapărat de cât ai învăţat, să înveţi serios e o condiţie necesară, dar nu suficientă, căci aproape toţi transpiră pe subiecte. Este mai degrabă un test psihologic: cine are nervii mai tari în ultimele 2-3 săptămâni şi se adună mai bine în cele trei ore de examen.

Am început în vervă pregătirea cu cele mai dificile subiecte, cu caiete întregi de notiţe, multă Cola şi zile în şir de stat în sala de lectură. Examenele de la facultate nu mai contau, trebuiau doar luate.

Totuşi mă trezeam din ce în ce mai des că îi chemam pe sfinţi în ajutor, căci timp de pregătire a examenelor nu îmi alocasem şi o restanţă fix acum ar fi fost mai greu de suportat ca oricînd. Aşa am reuşit să parcurg dermatologia, medicina legală şi altele într-o zi-două, cu rezultate onorabile.

Pregătirea pentru rezidenţiat mergea însă dezastruos. După un început ca un foc de paie au urmat luni în şir de chin. Îmi venea să mă dau cu capul de bancă. Mintea nu vroia să stea la cele citite cu toate ness-urile consumate cu îndârjire. Trecea câte o zi în care nu citeam decât 2-3 pagini din cele 1000.

Alteori renunţam deznădăjduită şi mergeam la bisericuţa mea dragă să ajut la făcut curat şi să mă mai destind cu o poveste. Astfel mi-am adus aminte de nişte situaţii din urmă cu şase ani. Învăţam pe atunci cu o prietenă fanatic de harnică. Venea înaintea mea în sală, pleca după mine. Totuşi la examene era varză, abia trecea.

În ultima lună mi-am pierdut orice speranţă în puterile proprii şi m-am predat cu totul Domnului. Îmi ziceam: „Ce va fi, va fi. Nu-s nici prima, nici ultima care îşi pică rezidenţiatul (pentru că la asta mă aşteptam fiindcă nu trecusem decât o dată şi jumătate prin materie, iar alţii trecuseră de 4-5 ori). Iar dacă îmi e spre mântuire să îl iau, îl voi lua.”Nu puteam să înţeleg cum se întâmpla aşa ceva, o certam şi mă supăram tare pe ea. Acum însă ajunsesem să înţeleg dureros de clar ce înseamnă pur şi simplu să nu te poţi aduna. “Nu judeca pentru a nu fi judecat!”

Cu o seară înainte de examen am primit un mesaj de la o bună prietenă: „Maica Domnului să îţi ţină mâna când îmbulinezi răspunsurile!”. Mi s-a părut genială ideea.

Maica Domnului este minunată când îţi vine în ajutor „cu mână tare şi cu braţ înalt”, lucru pe care l-am văzut clar de fiecare dată când am chemat-o. Pot spune că niciodată nu m-a refuzat. Mereu, mai devreme sau mai târziu, mi-a ascultat rugăminţile.

A doua zi, duminică în timpul Sfintei Liturghii, a avut loc examenul. Sub nişte emoţii fireşti se aşternea în mine pacea: „Va fi cum e mai bine, cum rânduieşte Domnul, eu oricum sunt varză. Să facă El ce crede de cuviinţă cu mine!”… şi linişte.

A început examenul. Dădeam constant peste întrebări despre al căror răspuns nu aveam nici o idee. „Maica Domnului, nu ştiu, ajută-mă tu!” şi puneam la întâmplare. Nu aveam nici cea mai mica idee despre cât făcusem corect.

Şi, ca emoţiile să se ridice la cote de ulcer perforat, a trebuit să fiu martor la corectarea tuturor celorlalte lucrări din sală, cel mai greu moment pentru mine. Unii ieşeau plângând, alţii zburdând de bucurie…

Oare cu mine ce va fi? Şi din nou răzbătea gândul: „Va fi cum e mai bine.” În cele din urmă, după 3 ore de la terminarea examenului, a venit şi rândul meu. Soţul meu mă aştepta afară în frig, cu inima cât un purice, iar eu nu mai ieşeam.  

Vedeam pe monitorul calculatorului cum se corecta lucrarea: Please wait… Mi s-au tăiat picioarele când am văzut rezultatul. Felicitări! 847 de puncte, mi-a spus supraveghetoarea. Fantastic! Că bine a mai învăţat Maica Domnului pentru rezidenţiatul ăsta!

Acesta este cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut Maica Domnului legat de examene. Restul e altă poveste. Vă urez tuturor spor la învăţat şi succes la examene în general, dar mai ales la cel care ne aşteaptă la sfârşitul acestei vieţi! Doamne ajută!

Alexandra, Cluj-Napoca, Iunie 2012

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on 06/27/2012 in Maica Domnului

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: