RSS

Nimic fără Dumnezeu!

13 Jun

Sunt absolventă a Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Încă de mică i-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să iau note mari “ca să o bucur pe mama, în primul rând, şi să mă bucur şi eu.” Şi m-a ajutat. Am progresat atât de mult, încât la liceu eram printre primii elevi, cu premiul I şi II.

La facultate, ajutorul a fost şi mai mare, am intrat a cincea, cu bursă. Atunci l-am cunoscut pe Sfântul Nectarie şi pe Sfântul Dimitrie, ce aveau să-mi fie un sprijin real, mai ales Sfântul Nectarie, care pe tot parcursul anilor de facultate, m-a ajutat să iau bursă de studiu.

Desigur, meritul îi aparţine lui Dumnezeu, căci fără el nu aş putea să fac nimic bun. Mai târziu aveam să-mi dau seama că Sfântul Nectarie “m-a ales” cumva dinainte să-l cunosc. Asta întrucât profesorul coordonator al lucrării de licenţă (care îmi este şi duhovnic), luminat de Dumnezeu, fără ca eu să propun ori să-i sugerez ceva, a ales ca titlu al lucrării: Personalitatea Sfântului Nectarie de Pentapolis.

Sfântul Nectarie avea să-mi ajute şi după aceea, când am devenit profesoară. Eram emoţionată, nervoasă, nesigură pe mine, copiii mă oboseau. L-am rugat pe Sfântul Nectarie (care a fost şi el profesor) să mă ajute să fiu bună şi blândă ca el şi să mă iubească copiii. Aşa s-a şi întâmplat.

Spre exemplu, am primit de la elevii de liceu – ca dovadă că Sfântul Nectarie mi-a ascultat rugăciunea – Diploma pentru cea mai blândă profesoară. S-a confirmat şi atunci că Sfântul nu m-a lăsat şi s-a implicat în viaţa mea.

Acelaşi lucru s-a petrecut şi unei prietene, profesoară şi ea, care nu avea răbdare cu elevii săi. I-am vorbit despre Sfântul Nectarie şi l-a chemat şi ea în ajutor. Mare a fost bucuria când mi-a spus că relaţia ei cu elevii s-a îmbunătăţit şi că acum este mult mai bine.

Mă aşteaptă acum un nou examen: susţinerea lucrării de final de master. Aşa că trebuie să alerg la sfinţii mei! Am plecat! 

Elena

Advertisements
 
5 Comments

Posted by on 06/13/2012 in Sfântul Nectarie de Eghina

 

5 responses to “Nimic fără Dumnezeu!

  1. elena

    07/19/2012 at 9:47 PM

    P.S.: Si m-au ajutat si acum!…am sustinut cu bine disertatia.. am luat 9! Mare bucurie!Nu reuseam sa duc la bun sfarsit acest masterat (Studii avansate in lingvistica)..am amanat lucrarea vreo 3 ani…Pr. Iustin Parvu ma avertizase ca trebuie sa ma pregatesc din timp daca vreau sa fac masteratul la Litere…Am reusit cu ajutorul lui Dumnezeu si al sfintilor Sai (sfinti pe care i-am “vizitat”, intr-un mini pelerinaj prin centrul Bucurestiului, in Postului Pastilor din acest an): Sf. Nectarie, Sf.Spiridon, Sf. Dimitrie cel Nou si Sf. Imp. Constantin si Elena, Sf. Mina, Sf. Nicolae, Sf. Pantelimon, Sf. Epictet si Astion, Sf. Varnava si Sf. Apostol Filip – sfintele moaste ale ultimilor cinci sfinti le-am gasit in biserica Sf. Ioan Botezatorul, langa magazinul Unirea.
    Am cerut, insa, ajutor special Sf. Ilie Lacatusu, pe care l-am descoperit anul acesta, in luna ianuarie. Am ajuns la Sfantul tot cu ajutorul lui Dumnezeu. Am obtinut permisul de conducere in octombrie anul trecut. Si pana in martie cand am mersul la Sf. Ilie Lacatusu, nu condusesem deloc. Cu o seara inainte de a ajunge la mormantul Sfantului, in Bucuresti, m-a sunat prietena cu care trebuia sa ajung acolo si-mi spune: “Vezi ca maine conduci!”. Si zic: “Aoleu! Esti sigura? Te lasi pe mana mea? Pai eu nu am condus deloc de 6 luni (cu atat mai mult in afara Ploiestiului!)”. Si ea zice “Da. Voi sta in dreapta ta si ne vom ruga”. Si asa a si facut. A citit acatistul Sf. Ilie Lacatusu. Eu am zis in mintea mea atunci “Doamne Iisuse Hristoase, nu eu sa conduc, ci Tu!”. Si va marturisesc ca am simtit in bratele mele putere, l-am simtit pe Hristos cu mine. Si am ajuns cu bine la Sfantul. Desi aveam un “sac” de rugaminti, nu am putut sa cer decat sa termin cu bine masteratul…Si nu m-a dezamagit! …am avut piedici destule..dar intr-o luna si un pic mi-am facut lucrarea: “Paradoxul in Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt. Interpretare semantico-pragmatica”. Ii multumesc lui Dumnezeu si pt sprijinul pe care mi l-a oferit prin d-na prof. coordonator, A.Stefanescu.
    Acum ce sa spun….ca urmeaza un alt examen? Da . Urmeaza examenul de titularizare…Si nu am decat vreo 10 zile timp pt studiu…Din nou la Sfintii mei…!

     
  2. elena

    07/19/2012 at 10:01 PM

    Permiteti-mi, va rog, o corectura mica la primul comentariu: “Atunci i-am cunoscut pe Sfântul Nectarie şi pe Sfântul Dimitrie…”. Multumesc!

     
  3. elena

    07/19/2012 at 10:11 PM

    Acum am observat ca icoana pe care ati atasat-o marturisirii mele este aceeasi pe care o am si eu langa mine, pe peretele din stanga mea! Ce frumos! Nimic nu-i intamplator! Abia astept sa va marturisesc despre Pr. Cleopa…

     
  4. Loredana

    08/15/2012 at 10:20 AM

    Sfantul Nectarie ajuta pe toata lumea. Si pe mine ma ajutat la examenul de titularizare unde am luat o nota buna si ii multumesc pentru sprijinul Sau. Sunt sigura ca ma va ajuta in continuare ori de cate ori voi avea nevoie. Doamne ajuta.

     
  5. christian

    04/09/2013 at 7:58 PM

    intr-adevar nimic fara Dumnezeu! Sf Nectarie este mare facator de minuni si m-a ajutat absolut intru totul pana acum. atat in viata de familie, cat si pe celelalte planuri si ma rog numai pentru sanatate fetitei mele, sotului si parintilor. ma rog Lui neincetat. multumesc sfinte!

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: