RSS

”în înfrigurata, neasemuita luptă/ a minunii că ești, a-ntâmplării că sunt” (Cântec, Nichita Stănescu)

22 Apr

O minune de care m-a învrednicit Dumnezeu s-a întâmplat în perioada de practică pedagogică. Am văzut cum te pot scoate dintr-o deznădejde fără sens sfinții și Maica Domnului, cum rugăciunea lor te ajută să mergi mai departe, chiar dacă e 3-4 dimineaţă şi ţi-e silă de tot.

Sunt studentă în anul 3 la Facultatea de Litere şi primul semestru este destinat unui stagiu de practică pedagogică, în care a trebuit să susţin 5 lecţii unor elevi de liceu din Cluj. A fost o atmosferă la fel de stresantă ca în sesiune.

Trebuia să îmi întocmesc planuri de lecţie şi timpul era foarte scurt, cu greu reuşeam să mă organizez.  Întotdeauna ajungeam să scriu până târziu, finalizând chiar noaptea dinaintea predării (nu era vina nimănui, de obicei zăbovesc mult până să lucrez efectiv; realmente vorbind: sunt cam leneșă). Aşa s-a întâmplat la o doua lecţie. 

Aveam de predat o poezie de Nichita Stănescu la clasa a XII-a şi deşi citisem bibliografie, nu aveam nimic concret scris în plan. Era deja seară – în jur de ora 19 – şi mie îmi intrase în cap că nu mai pot scrie nimic, că nu voi termina până dimineaţă, că nu are nici un rost, că sunt o ratată, etc. Ca să vedeţi căpoşenie…Gândurile acestea întunecate pe care le-am hrănit, “m-au convins” că  e imposibil să am vreo o idee.

Nu mai ştiam ce să fac. Deznădăjduită i-am spus unei prietene necazul meu. M-a sfătuit să mă rog şi să încerc din nou cu nădejde.  Am citit Paraclisul Maicii Domnului şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu  mi-a dat putere să mă mobilizez.

Până la urmă, am scris până dimineaţă cu mare greutate, dar mult mai liniştită. Eram însă foarte obosită. Nu mă simţeam deloc în stare să predau, mă temeam că o să-mi pierd coerenţa în demersul meu, că lecţia o să fie un eşec şi bieţii elevi nu vor înţelege nimic.

Cu toate acestea, n-aveam de ales, trebuia să mă prezint la şcoală. În timp ce eram în taxi, îmi ziceam : « Doamne, orice numai să nu predau azi. Dar dacă e voia Ta să fie aşa, ajută-mă! ». Şi l-am chemat pe Sfântul Nicolae care mi-a răspuns de atâtea ori: „Sfinte Nicolae, ajută-mă!”.

Ajungând la liceu, am mers împreună cu profesorul-mentor înspre clasa cu pricina. Ea deschide uşa şi… supriză: clasa e goală! Gol-goluţă. Se pare că 20 de tineri au avut acelaşi gând (nu mă înţelegeţi greşit, nu încurajez pe nimeni să facă la fel).

Nu pot să exprim ce povară am simţit că mi se ia de pe suflet, ce odihnă, ce bucurie! Pluteam. Am simţit doar dragostea lui Dumnezeu, care a ajutat în ciuda învârtoşării mele, în ciuda puţinei mele credinţe. Cât de delicat lucrează prin sfinţii Săi. Această experienţă m-a ajutat însă şi la lecţiile următoare.

Ştiu că pare ceva mărunt, dar pentru mine a însemnat mult. Mai ales că, discutând ulterior cu profesoara planul, am obervat lipsuri și lucruri inutile în conţinut. Ar fi putut să fie un eşec de care m-au salvat Maica Domnului și Sfântul Nicolae!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: