RSS

Performanță în criză de timp

04 Apr

Mare a fost ajutorul sfinților în toți anii de școală prin care am trecut. Dintre multele întâmplări, aș vrea să redau una mai recentă, în care Sf. Nicolae a fost grabnic ajutător.

Am început să lucrez și să asist concomitent la cursurile pentru Master. De obicei, ajungeam acasă seara, obosită, iar învățatul nu se prea prindea de mine.

Urma să am un examen practic, iar tematica era destul de complexă. Nu reușisem să acopăr decât o mică parte din materie, iar în seara de dinaintea examenului nu aveam curaj să mai învăț ceva nou, așa că am repetat doar puținul deja parcurs. Mă gândeam că dacă nu e util ceea ce fac, totuși, să învăț în continuare, să fiu măcar împăcată că am încercat să fac ceva.

A venit și momentul evaluării. Era seara. După o zi de serviciu, mă simțeam cam epuizată. Fiind examen practic, pe calculator, trebuia să mă conectez la pagina de internet a profesorului pentru a vedea subiectele. La calculatorul meu, însă, nu mergea internetul. Toată lumea începuse să rezolve, eu stăteam și așteptam…

După  încercări repetate de a ma conecta, în sfârșit izbutisem, așa că m-am apucat de lucru. Doar că trecuse cam jumătate de oră și subiectul era amplu: două probleme lungi și late! Din ceea ce învățasem, însă, am observat că puteam să folosesc ceva pentru fiecare. Totuși, cu întârzierea mea, eram stresată și nu puteam să mă concentrez, încercând să fac prea multe dintr-o dată. 

Am început să mă rog Sfântului Nicolae. În condițiile acestea, am înțeles că numai rugăciunea unui sfânt mă putea ajuta, potolind haosul și neliniștea din mintea mea, așa cum odinioară Sfântul Nicolae izbăvise din furtună pe corăbierii ce se apropiau de portul Mirei.

După scurta mea rugaciune, m-am simțit mai întărită și m-a parăsit teama. Îmi venea să râd deoarece, neașteptat, o voioșie mă cuprinsese în timp ce eram la limita de a nu-mi lua examenul. Mi-am organizat puțin ideile, hotărând să mă axez pe o singură cerință. Apoi, uimitor de repede mi-am dat seama cum ar trebui să o rezolv, și aceleași idei le-am utilizat și pentru alte puncte.

Când examenul trebuia să se încheie, profesorul ne-a îngăduit încă o jumătate de oră și apoi a început să corecteze trecând pe la calculatorul fiecărui student.  Dar darul Sfântului nu s-a oprit aici.

Profesorul a ajuns la mine de-abia spre final, eu fiind printre ultimii în sală. Așa că am mai câștigat încă 40 de minute, recuperând întârzierile. După judecata mea, rezolvarea efectuată reprezenta cam jumătate din barem, și stăteam ușurată căci aveam să trec.

Însă, Dumnezeu când dă, nu se sfiiește, ci dă din belșug, boierește, cum spunea Părintele Nicolae Steinhardt. Spre marea mea uimire, profesorului i-au plăcut improvizările mele și a ținut cont și de un proiect prezentat în timpul semestrului. Mi-a dat… 10.

Eram șocată… Eu, care mă țineam de un fir de ață ca să trec peste 5. Am ieșit din sală în aceeași acută mirare pentru ajutorul primit prin rugăciunile Sfântului Nicolae.

Mare este Dumnezeu întru Sfinții Săi!

Advertisements
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: