RSS

Category Archives: Părintele Arsenie Boca

Un punct “bonus” de la Sfantul Efrem

6Sfântul Efem Cel Nou mi-a apărut în cale în urmă cu mai mulţi ani. Ieşind de la Sfânta Liturghie într-o Duminică, la bisericuţa unde merg eu, ni s-a dat o iconiţă de carton cu un sfânt. Am citit ce scria pe spate, câteva rânduri, numele său, faptul că a fost torturat, că înainte a fost călugăr, fiind ucis în urmă cu aproximativ 500 de ani, moaştele sale fiind descoperite după acest interval de o măicuţă în Grecia.

Mai scria că este mare tămăduitor de boli sufleteşti şi trupeşti, arătându-se aievea celor care îl cheamă cu credinţă. Am dus iconiţa respectivă la serviciul unde lucram pe atunci, parcă prin anul 2009 sau aşa ceva. Am pus-o pe biroul unde aveam locul meu şi… atât.

Anii au trecut, Sfântul mă privea blajin din iconiţa respectivă pe parcursul celor 8 ore, mai mult sau mai puţin, cât stăteam la serviciu, însă eu nu i-am dat mare atenţie.

Câteaodată, când aveam oarecare greutăţi sau necazuri, probabil că îmi mai cădeau ochii pe icoana sa şi îi mai ceream ajutorul, ştiind că este un sfânt al lui Dumnezeu, dar fără să mă interesez în mod deosebit despre viaţa sa, fără să „îl am la evlavie”, cum se spune.

În urma unor întâmplări, am părăsit serviciul unde lucram de 4 ani şi jumătate şi, nu mai reţin exact, dar parcă am lăsat icoana la birou, să vegheze în continuare asupra celui care urma să îmi ia locul. Acasă aveam altă icoană identică, lăsată de fratele meu, care primise cu aceeaşi ocazie una la fel.

Părăsindu-mi serviciul forţat de împrejurări, mă aflam într-o situaţie destul de dificilă, cu atât mai mult cu cât soţia mea nu avea nici ea un salariu prea mare. Planul meu a fost să rămân câteva luni acasă, să mă pregătesc pentru un examen care să îmi permită ocuparea unui post care presupunea un cu totul alt climat decât cel de unde plecasem, siguranţa locului de muncă, salariu bun, în fine, mai multe avantaje.

Familia mea m-a ajutat din punct de vedere material. Tot ce aveam de făcut era să stau acasă să mă pregătesc de examen. Fratele meu, care susţinuse examenul chiar în anul anterior, m-a susţinut moral şi material, fiind foarte încrezător în şansele mele, cu atât mai mult cu cât el reuşise din prima încercare, dându-i slavă lui Dumnezeu pentru aceasta de nenumărate ori.

Examenul era unul foarte dificil, la momentul respectiv, presupunând o probă de cunoştinţe teoretice din domeniu, care, odată trecută, însemna că totul era practic rezolvat. Aşadar m-am apucat de învăţat, timp de aproximativ 6 luni, acesta constituind „locul meu de muncă”. Pentru mine miza era foarte mare, consideram că este viitorul meu şi al familiei mele în joc, în linii mari situaţia îmi părea împovărătoare, dar eram recunoscător pentru ajutorul moral şi material din partea familiei.

În sfârşit, după ce am învăţat cât am putut şi m-am priceput, a venit şi ziua examenului. Aflasem între timp cu inima strânsă că erau scoase mult mai puţine locuri la concurs decât în anii anteriori, urmând să concurăm cam 1200 de persoane pentru 40 de locuri. Cu nădejde în Dumnezeu m-am dus totuşi la examen, ştiind că învăţasem, mă pregătisem, şi, cum se spune, „intrasem în horă”, deci trebuia „să joc”.

Examenul avea loc la Bucureşti, unde am ajuns cu o zi înainte şi am fost la mânăstirea Radu Vodă, unde se află o părticică din moaştele Sfântului Nectarie din Eghina. Am citit Acatistul Sfântului şi i-am cerut ajutorul. Am dat examenul, iar la finalul acestuia s-au afişat rezultatele corecte ale testului grilă, astfel că fiecare candidat şi-a putut calcula punctajul, practic imediat ce examenul s-a încheiat, după epuizarea timpul alocat probei.

După ce am refăcut calculele acasă, am văzut că luasem o notă cu o zecime mai mică decât nota minimă pentru a rămâne în competiţie. Totul era pierdut. Picasem. Afişarea rezultatelor oficiale a confirmat eşecul. Am fost tare zdruncinat de aceasta, mi-era ruşine de mine însumi, stătusem atâtea luni acasă pentru a învăţa, sperasem că voi reuşi, erau persoane care nu avuseseră privilegiul meu, aveau familii, copii, servicii solicitante, învăţaseră după terminarea programului de lucru, cum apucaseră. Ce mai.. condiţii mult mai dificile decât ale mele, care avusesem totul „pe tavă” şi ratasem, în timp ce unii dintre ei reuşiseră.

Nu ştiam ce urma să fac în continuare. Fratele meu a spus că nu-i nimic, trebuie să încerc şi anul viitor, totul va fi bine, să nu îmi fac griji, soţia mea de asemenea a fost alături de mine din tot sufletul. Părintele meu duhovnic m-a încurajat şi el în toată această perioadă şi după susţinerea examenului şi la aflarea rezultatelor. Cu toată povara sufletească pe care o simţeam, i-am mulţumit adânc Domnului pentru oamenii din jurul meu, pe care mi-i dăruise din marea Sa bunătate.

Până la urmă am hotărât să mai încerc şi anul următor, conştient totodată că miza examenului se dublase. Vor fi doi ani în care voi fi stat să mă pregătesc, iar dacă nu voi reuşi nici de data asta… Nici nu voiam să mă gândesc, deşi realizam că ar fi posibil să se întâmple şi asta. În fine, după o perioadă de pauză m-am apucat iar de învăţat.

Zvonurile erau că se va schimba destul de mult materia, ceea ce îngreuna considerabil toată treaba. Mai, mult, după un timp, după ce mă apucasem din nou de învăţat, am aflat că se modifica şi modalitatea de examen, astfel că, pe lângă proba teoretică mai urmau introduse încă două probe speciale, notate şi acelea, urmând a se face apoi media celor trei note, care se va calcula după nişte reguli speciale, fiecare notă având o anumită pondere.

Ziua examenului se apropia tot mai mult, iar la un moment dat am simţit că nu mai pot, parcă mă strivea stresul. Într-o zi, i-am spus părintelui meu duhovnic zbuciumul meu, temerile mele. Dânsul, după ce m-a ascultat cu atenţie, a scos o inconiţă mică pe care, sărutând-o, mi-a dat-o, spunându-mi că este a Sfântului Efrem Cel Nou, şi că acest Sfânt mă va ajuta foarte mult. Am luat-o, cu anumite ezitări, ştiind că mai am una acasă, însă părintele, fără să se supere, a insistat să o iau. Cumva am simţit, mai mult indirect decât în mod conştient, că părintele m-a încredinţat Sfântului Efrem cel Nou. În mod inexplicabil, am simţit că momentul respectiv este cumva hotărâtor. Nu ştiam cum, nu am dezbătut prea mult ce simţeam, însă a fost ceva deosebit.

În aceeaşi zi, sau într-o zi ulterioară foarte apropiată de aceea, la librăria bisericuţei noastre am văzut cartea despre Sfântul Mare Mucenic şi Cuvios Efrem cel Nou, „Mărturii ale minunilor săvârşite în zilele noastre”. Mi-am zis cu o hotărâre care parcă nu mă caracteriza: „Acesta este un semn. Trebuie să cumpăr această carte. Părintele m-a încredinţat Sfântului, şi aceasta înseamnă că Sfântul îmi iese în cale.” Am cumpărat cartea şi, ajungând acasă am început imediat să citesc din ea.

Parcă nu mă puteam opri. Eram uluit şi extrem de emoţionat de cele pe care le citeam: oameni cu necazuri ce păreau imposibil de depăşit, „sentinţe” medicale necruţătoare, situaţii fără ieşire, toate rezolvate în mod miraculos, de necrezut, de exemplu analize care arătau clar o anumită boală, care, după rugăciuni către Sfântul Efrem Cel Nou arătau la fel de clar că boala nu mai exista. Erau lucruri pe care nimeni nu le putea explica în termenii veacului acestuia. Lucruri minunate!

Citind această carte am aflat mai amănunţit cine este Sfântul Efrem Cel Nou, ce a pătimit, cât a suferit, cât a iubit… A fost extraordinar. Am citit mai bine de jumătate de carte pe nerăsuflate. Am povestit mamei mele, mătuşii mele, cu care, ulterior vorbind la telefon, mi-a spus: „Ştii, simt eu că acest Sfânt te va ajuta, sunt sigură că vei reuşi la examen de data aceasta, el ţi-a ieşit în cale şi simt că aceasta este pentru a te ajuta să reuşeşti!”. Am încuviinţat, însă în gândul meu nu eram foarte sigur, nu că m-aş fi îndoit de puterea sfântului cu Harul Domnului Hristos, însă de ce m-ar fi ajutat tocmai pe mine?! Nu i-am spus însă nimic din toate acestea mătuşii mele. Totuşi, am învăţat parcă mai cu nădejde, mai cu spor, mai cu tragere de inimă.

În sfârşit, sosi şi ziua examenului. Am plecat la Bucureşti tot cu o zi înainte, am fost la Sfântul Nectarie împreună cu soţia mea, cu fratele meu şi cu soţia sa. Ne-am închinat, am citit Acatistul Sfântului, ne-am uns cu ulei din candela sa, şi am atins şi iconiţa Sfântului Efrem Cel Nou dată de părintele meu duhovnic, pe care, evident o aveam cu mine, şi altă iconiţă cu Sfântul Nectarie.

A doua zi am mers la examen. Eu aveam iconiţele cu mine. Am vorbit cu părintele duhovnic, l-am anunţat când intrăm în sală, aşa cum ne-a rugat. Sincer, mă gândeam ca măcar să pic onorabil, să nu mă fac de ruşine, după ce am stat atâta timp să învăţ. Să iau o notă onorabilă, măcar atât, chiar dacă nu voi reuşi, voi vedea ce voi face apoi. De asemenea m-am rugat să reuşesc nu pentru mine, ci ca să fiu de ajutor familiei, soţiei mele, să nu mai fiu povara, ci sprijinul celor dragi, să răsplătesc sacrificiul părinţilor mei, mătuşii mele, care m-au ajutat să fac facultatea, fratelui meu, care m-a susţinut material şi moral, tuturor celor care m-au încurajat şi m-au suportat în tot acest răstimp.

Voiam ca măcar să nu mă fac de ruşine, iar de va voi Dumnezeu, dincolo de orice nădejde (erau vreo 1250 de candidaţi pe 100 de locuri şi nu credeam că oi fi tocmai eu printre cei 100), să pot să le fiu celor dragi de ajutor cu reuşita aceasta nesperată. Ţin minte că înainte de examen cu ceva timp mi-am zis că dacă anul trecut, când exista o singură probă, cea teoretică, am picat, iar anul acesta, fiind trei probe, şi deci un întreit stres, materie în parte nouă, cu un examen practic considerabil mai greu, dacă voi reuşi, va fi cu adevărat minunea lui Dumnezeu.

În timpul examenului ştiu că, la un moment dat, au fost 3 sau 4 grile consecutive la care nu ştiam ce să scriu, care anume sunt răspunsurile corecte. M-au trecut toate apele. Una, treacă-meargă, două hai să zicem, dar a treia?! M-am rugat, simţind aproape iconiţele Sfinţilor Nectarie şi Efrem Cel Nou şi am zis: „Doamne, Maica Domnului, Sfinte Efrem, Sfinte Nectarie, Părinte Arsenie Boca, ajutaţi-mă să aleg răspunsurile corecte!”. Apoi am decis cum mi s-a părut mie că e corect. Aşa am făcut ori de câte ori am mai întâlnit asemenea situaţii pe parcursul examenului.

În fine, am ieşit printre ultimii, am predat lucrarea, ne-am adunat cu toţii să calculăm rezultatele. Ca şi anul trecut, nu m-am simţit în stare să o fac. Astfel, soţia mea a calculat, iar după un timp m-a chemat la ea şi mi-a spus : „81 de puncte”. Fuseseră 100 de întrebări. Am simţit că leşin, am izbucnit în plâns, parcă eram un arc încordat până la limita rezistenţei care s-a detensionat brusc. Nu am fost în stare să zic nimic câteva minute bune. Apoi l-am anunţat pe părintele meu duhovnic, i-am sunat pe cei de acasă…

Cadou-daruitor-dar-sugestiiLa afişarea rezultatelor am aflat că eram printre primii 12, având a cincea medie între candidaţi. Se pare însă că nu calculasem corect, nu aveam 81 de puncte din 100. Aveam 82. Nu îmi venea să cred. Am zis cu convingere că punctul acesta este un „bonus” al Sfântului Efrem Cel Nou. Asemănător au decurs lucrurile şi la celelate 2 probe. Ba chiar la cea de-a doua am avut 2 puncte în plus faţă de ce calculasem! Am trecut şi peste a treia probă, cu o notă uluitor de mare, unde trebuia să susţii un fel de interviu… Le-am trecut pe toate, am obţinut postul, s-a împlinit tot ce mă rugasem, deşi, în micimea sufletului meu, nu îndrăznisem să cred că voi reuşi.

Iată însă că Dumnezeu nu S-a uitat la păcătoşenia mea, la îngustimea mea, la nevrednicia mea, la deznădejdea mea. Nu m-a pedepsit pentru acestea, ci Şi-a arătat mila Sa faţă de mine, cel care nu am crezut că voi reuşi.

Aşa cum am spus, am chemat în ajutorul meu pe Maica Domnului, pe Sfinţii Efrem Cel Nou, Nectarie din Eghina, pe părintele Arsenie Boca şi ştiu că toţi m-au ajutat. Însă nu pot uita sentimentul că părintele meu duhovnic m-a încredinţat Sfântului Efrem Cel Nou şi că eu însumi l-am perceput ca pe ocrotitorul meu personal.

Bonus: Nu l-am uitat de atunci şi nu-l voi uita niciodată, m-am rugat lui şi în alte momente grele şi am primit ajutor, uşurare, nădejde. Odată l-am rugat să facă în aşa fel să nu mă mai doară stomacul după ce beau lapte,observând că oridecâte ori beau lapte am crampe. După cum observasem ar fi trebuit să înceapă din nou crampele cu următoarea ocazie cănd am băut lapte. Însă nu au mai apărut, iar apoi au dispărut de tot.

Odată soţia mea avea nişte dureri în zona spatelui. S-a întins pe perna sub care pusesem cartea cu Minunile Sfântului şi a putut dormi în noaptea aceea, apoi problema s-a rezolvat într-un mod neaşteptat. Am mai avut apoi dileme, momente încordate, tristeţi, însă am cerut ajutorul Sfinţilor, al Sfântului Efrem Cel nou, al Maicii Domnului, al Sfântului Nectarie şi s-au risipit toate, în mod neaşteptat, puţin previzibil, luându-le locul buna-înţelegere, armonia, veselia.

În mod „normal” ar fi dispărut cu greu, dar rugându-mă Maicii Domnului şi Sfinţilor au pierit ca fumul. Ar mai fi de spus şi altele, inclusiv că nu am împlinit unele promisiuni făcute Sfântului, însă am nădejde că le voi împlini cât de curând şi mai am credinţa că sfântul pururea ne aşteaptă, ne iubeşte, ne stă alături. El nu ne dispreţuieşte, nu ne judecă, ci, plin de Harul Domnului nostru Iisus Hristos, se apleacă cu nesfârşită milă asupra neputinţelor noastre, asupra rănilor noastre sufleteşti şi trupeşti, nerăbdător să ne tămăduiască, să ne dăruiască liniştea, pacea şi bucuria cea adevărată, care nu se va lua de la noi. Prin ajutorul mi pe care ni-l dă, Sfântul ne vesteşte că această bucurie izvorăşte din cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu, Cel în Treime Lăudat, a milei şi a iubirii Sale nemăsurate de oameni. Fie slava Domnului în veci!

Radu Florea

 

M-am ghidat după experienţa altei credincioase şi m-am rugat

fiul-risipitor-upsliderMare este puterea lui Dumnezeu, a Preasfintei Sale Maici şi a tuturor sfinților! Nu ştiu nici măcar cu ce să încep, sunt atâtea ocaziile în care Dumnezeu s-a milostivit de mine…

De mică mi-a plăcut să mă rog şi, fără îndoială, întotdeauna mi-a fost spre folos. În ceea ce privește examenele, le-am luat mereu, rugându-mă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (citeam paraclisul).

Însă, din nefericire, am început să mă îndepărtez mult de Dumnezeu. Fraților, cât de uşor cădem în rătăcire şi ce tristeţe şi nelinişte ne cuprinde! Cu toate că îi greşim în tot ceasul, Domnul nu ne părăseşte! Acum două luni am început şcoala pentru permisul de conducere şi am luat examenul de teorie cu uşurinţă. Însă la proba practică am căzut. Adevărul e că mi-e foarte greu să îmi controlez nervii. A fost primul examen pe care l-am picat în viața mea!

Atunci, neştiind ce să fac, am căutat pe internet sfaturi şi rugăciuni pentru promovarea examenelor şi am găsit acest blog. Aşadar, m-am ghidat după experiența altei credincioase şi m-am rugat Sfântului Duh, Maicii Domnului, Sfântului Efrem cel Nou şi Părintelui Arsenie Boca şi am promovat fără probleme.

Aceste experiențe sunt de fapt dovezi despre dragostea lui Dumnezeu către noi păcătoşii, că deşi Îl rănim cu neascultarea noastră, nu ne lasă niciodată. Astfel să nu încetăm a ne ruga sfinților şi Fecioarei Maria să mijlocească pentru noi către Bunul Dumnezeu, pentru a nu ne îndepărta de calea mântuirii.

V. , Neamț

 

Parcă cineva îmi îndruma paşii

picture-049Ca şi în cazul celorlalte mărturii citite pe blog şi a mea se leagă tot de Examenul de Bacalaureat şi de Admiterea la Facultate.

Cu aproximativ un an şi jumătate înainte de cele două examene, am început din ce în ce mai mult să fiu atrasă de Dumnezeu şi de tot ceea ce ţine de Biserică. Începusem să merg la Biserică ori de câte ori aveam ocazia. Parcă cineva îmi îndruma paşii să fac lucrul acesta. Şi bine a făcut. Căci nu am regretat nici măcar o secundă că a făcut asta!

Cea mai mare învăţătură pe care am descoperit-o în tot acest timp este că nimic nu se realizează fără voia lui Dumnezeu, fie el un lucru bun sau mai puţin bun şi că dacă ştim ce şi cum să cerem Domnului, El ne îndeplineşte dorinţele, dacă ele ne sunt folositoare nouă. Când spun asta nu mă refer la bani sau alte lucruri materiale. Şi de aici a pornit totul.

De atunci mi-am dat seama că am nevoie ajutorul lui Dumnezeu pentru a trece de cele două examene, căci singură, oricât m-aş fi străduit să învăţ, nu aş fi reuşit.

Dumnezeu mi-a ghidat paşii să reuşesc să termin toată materia pentru Bacalaureat, să nu am emoţii (mai mult decât era cazul) şi să mă pot concentra. M-am rugat Lui ori de câte ori am putut, oriunde: înainte de culcare, înainte de a începe să învăţ, pe stradă. Era de ajuns un “Tatăl nostru”, atunci când nu eram acasă şi simţeam că rugăciunea mea a fost auzită.

Tot în perioada aceasta am aflat de Sfântul Efrem cel Nou şi am început să mă rog lui şi să-i citesc Acatistul. Dumnezeu mi-a îndeplinit dorinţa de a avea media peste 8 la Bacalaureat.

Parintele Arsenie BocaDupă Examenul de Bacalaureat şi înainte de Admitere am început să aflu multe lucruri despre Părintele Arsenie Boca, despre toate minunile pe care le-a săvârşit şi despre cum o rugăciune spusă din suflet este auzită de el. Şi astfel am mai adăugat o nouă rugăciune pe lângă cele pe care le spuneam.

În ziua Admiterii m-am rugat Sfântului Efrem cel nou, Părintelui Arsenie Boca, Sfântului Spiridon, Sfântului Nectarie şi nu în ultimul rând Maicii Domnului. Punctajul obţinut la admitere a fost unul destul de mare, la care nici nu mă aşteptam.

Rugaţi-vă totdeauna. Dumnezeu stie tot ce aveţi nevoie. Nu vă poate îndeplini toate dorinţele deodată. Ci pe rând, in funcţie de cât aveţi nevoie la momentul respectiv.

Beatrice

 

Permis auto cu felicitări

Bună! Vreau să vă povestesc şi eu ceva pentru că am promis că voi da vestea mai departe. Tot doream să am şi eu permisul de conducere, dar când am dat prima dată examenul, l-am picat.

A doua oară când m-am dus, după rugăciunile către Sfântul Duh, Născătoarea de Dumnezeu, Sfântul Efrem cel nou si Părintele Arsenie Boca, l-am luat fără probleme, ajungând chiar să fiu felicitată de examinator.

Trebuie să credem cu adevărat în puterea celor sfinţi şi totul va fi de partea noastră!

Miruna – Baia Mare

 

După un eșec, rugăciunea aduce biruință

2235623Sunt la facultatea de Farmacie, anul I şi am trecut prin ultima sesiune din acest an! Examenele au fost foarte grele şi solicitante, iar materia de bază în primii ani este Chimia, la care eu nu sunt foarte bună. Am avut de curând examen la Chimie anorganică la care e destul de greu să treci, având şi un domn profesor destul de sever.

Ca să promovez acest examen trebuia să obţin în examen nota 6, deoarece la colocviul de la laborator nu m-am descurcat şi nu am obţinut notă de trecere, dar cu toate astea domnul profesor a hotărât totuşi să ne bage în examen pe cei ce nu am promovat laboratorul. Nu cred că asta e o simplă coincidenţă.

Am avut 6 zile de pregătire pentru acest examen, dar eu nu am putut să învăţ mare lucru deoarece am aflat că am picat un examen la Chimie analitică la care nu mă aşteptam să pic. Mi-am pierdut toată încrederea şi eram convinsă că nu reuşesc, plângeam de multe ori pe zi şi mă rugam Sfântului Efrem cel Nou, Părintelui Arsenie Boca, Sfinților Ioan Rusul, Nectarie şi Maicii Domnului să nu mă lase şi să mă ajute, că nu mai pot, atât de dezamăgită am fost din cauza acelui examen picat, fiind prima restanţă.

Am tot încercat să învăţ pentru examenul ce urma, dar nu reuşeam să memorez mare lucru gândindu-mă aiurea. Am aflat de la colegii mai mari cam ce a dat la examen în anii trecuţi şi am încercat să rezolv măcar acele subiecte şi dacă îmi va pica ceva din ele să am habar.

A venit şi ziua examenului, eram cuprinsă de emoţii şi îmi venea să plâng din orice. Înainte de a ajunge la facultate, am trecut pe la Catedrală să mă rog, mi-am luat inima în dinţi şi am plecat spre examenul vieţii, pot spune – aşa l-au numit şi alţi colegi.

M-am mai liniştit şi mi-am zis că va fi cum vrea Domnul! Am avut 17 subiecte, am încercat să scriu la fiecare câte ceva, să nu las liber. Unele subiecte erau chiar din cele ce le rezolvasem, nu îmi venea să cred cât ajutor am primit.

Rezultatul urma să-l aflu la numai o zi. În acest timp, stăteam ca pe ace şi mă tot rugam să trec şi de asta. Surpriza a fost că am luat examenul cu nota 6, dar nu voiam mai mult de 5, ținând cont că nu aveam laboratorul promovat.

Aşadar, am avut, cred, 7 în examen şi mi-a scăzut ceva de la laborator pentru că ţinea cont şi de el. Când am văzut, am izbucnit în plâns şi am mulţumit sfinţilor, nu mă puteam stăpâni. În acest timp, s-au rugat pentru mine mama şi duhovnicii noştri.

Totul se întâmplă cu rost, căci după ce am primit vestea tristă, m-am rugat mai mult şi poate aşa vrea Dumnezeu, ştie El de ce a vrut să se întâmple aşa! Rugaţi-vă şi aveţi răbdare!

O.V

 

Examenul sau copilul?

Sunt medic cu ajutorul lui Dumnezeu și aș vrea să vă relatez despre cel mai așteptat examen din viața mea (deși am avut de trecut prin multe examene și de cele mai multe ori nu le așteptam, îmi doream să se mai amâne, să mai pot învăța puțin). Este vorba despre examenul de specialitate.

În ultimul an de rezidențiat (al cincilea) am rămas însărcinată (cu al doilea copil) și știam că teoretic urma să nasc înainte de examenul de specialitate (care, de obicei, se ține în perioada 18-20 octombrie), iar data probabilă a nașterii era 8 noiembrie.

Am început să învăț cu mai bine de un an înainte, materia fiind multă.

În septembrie, profesorul ne-a anunțat că vom da examenul la începutul lui noiembrie, să mai avem timp la dispoziție pentru repetat, iar pentru mine această amânare a fost ca și cum ar fi căzut cerul peste mine… Mă gândeam cum voi face, ce/cine va fi primul, examenul sau copilul? Voi reuși să dau examenul și dacă nu, cum voi mai învăța ulterior?

Între timp, a survenit o problemă de sănătate, care nu-mi permitea să nasc decât prin cezariană și asta complica foarte mult lucrurile…

Aveam nevoie de mult ajutor, căci era și mult de învățat, era și incertitudinea dacă pot sau nu să dau examenul, era și sarcina care te obosește și care pe cele mai multe mămici nu le prea lasă să învețe… Aveam nevoie de multă rugăciune din partea celor dragi.

M-am rugat Maicii Domnului și mai multor sfinți (sper să-i pot aminti pe toți): Luca al Crimeei, Efrem cel Nou, Ioan Rusul, Nectarie, Xenia, Parascheva, Paraschevi, Matrona, Pantelimon, Ioan Maximovici, Ilie, Serafim de Sarov, Ioan de Kronstadt, Partenie, Mina, Spiridon, Dimitrie, Nicolae, Sfinților Arhangheli, Părinților Porfirie, Paisie Aghioritul și Arsenie Boca. De asemenea, am cerut rugăciunea apropiaților: prieteni, părinți, preoți, nași, fini.

Ce s-a întâmplat? O mare minune!

Examenul s-a fixat în 6, 7, 8 noiembrie (având 3 probe). Pășeam în ultima săptămână a chinului așteptării. În 4 noiembrie a trebuit să merg să mă opereze. Copilul a vrut să se nască atunci (deși medicul mă programase la operație în data de 11 noiembrie pentru a putea ajunge la examen).

Nașa și o prietenă de-a mea, aflând că merg să nasc, m-au încurajat, zicându-mi că până în 6 dimineața (prima probă a examenului), cu ajutorul lui Dumnezeu mă voi reface și voi putea merge la examen. Eu, mă resemnasem, mă gândeam că n-am cum. Părintele duhovnic era plecat, dar l-am întrebat prin telefon cum sa procedez și mi-a dat binecuvântare să merg.

A doua zi după operație, îndoită de mijloc din cauza durerii, amețită și slăbită de nesomn (noaptea de după intervenție n-am dormit, iar cea de dinaintea examenului doar vreo 4-5 ore într-un salon cu copii nou-născuți care plângeau…) cu teama că nu voi reuși să mă adun să scriu nici măcar vreun subiect elementar, dar cu bucuria nașterii unui copil sănătos, am zis să fac ascultare.

N-aveam ce să fac decât să încerc. Dacă nu mergeam deloc, trebuia să reiau toată materia peste jumătate de an (dar cum să înveți cu doi copii?!) și la fel s-ar fi întâmplat și dacă mi se făcea rău la examen sau nu aș fi fost în stare să scriu ceva sau să mă adun. Mă gândeam că nu repetasem mai serios câteva subiecte (mi le lăsasem pe ultimele zile, să-mi fie mai proaspete în memorie), deși în nopțile de dinaintea probelor reciteam din subiecte la lumina telefonului sau la lumina de pe hol. Soțul m-a susținut și m-a dus la examen, iar apoi m-a adus la spital.

73102_mihail-gavriil

Mă gândeam că totul e o nebunie. La proba scrisă (cu 10 subiecte), nu-mi venea să cred că se umplu încetul cu încetul paginile și că am reușit să scriu atâta pe parcursul celor 3 ore. Apoi, altă zi cu 2 cazuri clinice. În ultima zi, mă durea îngrozitor coloana și îmi doream să termin cu examenul, să mă pot bucura de copilaș. Erau Sfinții Arhangheli, o zi minunată și însorită, iar eu cu ajutorul lui Dumnezeu, aveam un Mihail în brațe cu care ieșeam din spital după ce, de dimineață, treceam de o ultimă probă a examenului de specialitate.

Menționez și faptul că în toți cei cinci ani, mă gândeam cu groază cum e să dai examenul cu o doamnă profesor, care, după spusele celorlalți era tare severă. Chiar dânsa a fost în comisie, iar domnul profesor cu care am lucrat, a lipsit; și asta a fost parte din minune, căci am văzut ce minunată e și că poți învăța de la dânsa și în examen (și nu era dreaptă judecata celorlalți!).

Mare este Dumnezeu întru sfinții Lui și Slavă Ție, pentru toate!

S. P., Cluj-Napoca

 

Tags:

Mai mult decât o minune

impartasirea-apostolilor-021Nu eram deloc o persoană credincioasă… Făcusem din a păcătui un stil de viață, fără să-mi dau seama de acest lucru. Provenind dintr-o familie unde religia nu-și prea avea locul, m-am încurcat cu totul în cele rele, puneam la îndoială orice ținea de Dumnezeu și la un moment dat nici nu voiam să aud de El.

Dar El a vrut să audă de mine! Nu credeam în El, și totuși El a crezut în mine. M-am apropiat treptat de El, înainte din curiozitate, apoi din teribilism, în încercarea de a vedea dacă există cu adevărat și dacă face minuni în viața oamenilor.

Înainte de teza la Limba și literatura română din clasa a Xll-a, pentru care nu mă pregătisem deloc, Domnul mi-a scos în cale o situație din care nu înțelesesem nimic. Teza era programată în cea de-a doua oră pe care o aveam în ziua respectivă. Prima oră nu se ținuse, iar cursurile erau de dimineață. Colega mea uitase să mă anunțe de modificarea orarului, iar eu, neștiind că nu se mai face prima oră, am ajuns mai devreme la școală. Acolo am aflat, nervoasă, că urma să aștept o oră până la teză, căci ora de dinainte nu se făcea.

Mai erau câțiva colegi la care nu ajunsese vestea modificării orarului, așa că am discutat cu ei despre teză. Unul dintre ei m-a întrebat dacă învățasem o lecție despre care nici nu știusem, iar curiozitatea m-a împins s-o citesc. Până la ora tezei, aproape că știam lecția. Mare mi-a fost mirarea când am văzut că subiectul din care am dat teza a fost chiar lecția cu pricina! Am luat 9.

Mă cuprinse frica înainte de Bac. Nu învățasem mare lucru și nici cu sănătatea nu stăteam prea bine. Avusesem probleme cu fierea și am vărsat aproape 2 săptămâni, zilnic. Durerile de stomac erau greu de suportat, mai ales că era și stresul examenului.

În disperarea mea, i-am rugat pe Sfântul Nectarie, pe Sfântul Efrem cel nou și pe Sfântul Ioan Scărarul să mă ajute. Și m-au ajutat! Am promovat Bacalaureatul cu nota 8, deși speram doar să-l iau. Sfinții mi-au vindecat și stomacul, pentru care mă îngrijorasem teribil!

La facultate aveam un examen foarte greu, pentru care a trebuit să citesc multe cărți, iar profesorul era extrem de exigent. Îmi făceam griji că nu voi putea reține atâta informație, deși citisem bibliografia cursului. Timpul era scurt, așa că nu am avut timp să învăț pe de rost ideile principale.

În seara de dinaintea examenului, i-am rugat pe Părintele Arsenie Boca și pe Sfântul Nectarie din Eghina să mă ajute. Despre Părintele auzisem multe, dar mă consideram nedemnă de mila lui, iar Sfântul Nectarie mă mai ajutase și la Bac. Am citit o rugăciune către Sfântul Nectarie, iar pe Părintele Arsenie l-am rugat să mă ajute așa cum am știut eu, cu cuvintele mele.

A doua zi, la examen, profesorul ne-a spus că cei care suntem mulțumiți cu nota de la seminar putem pleca. Aveam 9 și știam că decizia profesorului a fost datorată Sfinților Părinți, care au făcut o nouă minune pentru mine.

 
 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.